Aleksandr Litvinenko

LITVINENKO, Aleksandr Valterovici

Aleksandr Valterovici Litvinenko s-a născut în 1962, la Voronej. În 1980, după absolvirea şcolii medii, a fost recrutat în armată, ajungând după 20 de ani la gradul de locotenent-colonel. Din 1988 a lucrat în serviciile de contrainformaţii ale KGB-ului din URSS, din 1991 a făcut parte din biroul central al Ministerului de Securitate (MB), redenumit în 1993 Serviciul Federal de Contrainformaţii (FSK), iar apoi, din 3 aprilie 1995, transformat în Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia, fiind specializat în lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate. Pentru efectuarea unor operaţiuni comune cu Departamentul de Investigaţii Criminale din Moscova (MUR), a primit titlul de „Veteran MUR”. În 1997 a fost transferat la cea mai secretă unitate a Serviciului Federal de Securitate – Direcţia de Luptă cu Criminalitatea Organizată, ca ofiţer superior operaţional. În noiembrie 1998, a criticat la o conferinţă de presă din Moscova conducerea Serviciului Federal de Securitate, afirmând că a primit ordine ilegale. Ca urmare, în martie 1999 a fost arestat conform unor acuzaţii false şi ţinut în Lefortovo, închisoarea FSB-ului. Au urmat alte două procese şi, după ameninţările  Serviciului Federal de Securitate şi ale anchetatorilor la adresa familiei sale, Litvinenko a fost nevoit să părăsească ilegal Rusia, fapt ce a determinat deschiderea celui de-al patrulea dosar penal. În mai 2001, a primit azil politic în Marea Britanie. Pe 23 noiembrie 2006, a murit la Londra, fiind otrăvit cu poloniu-210. Dispariţia sa a agitat spiritele societăţii civile internaţionale, în prezent desfăşurându-se o anchetă penală în legătură cu otrăvirea.

Nu se pot gasi produse care sa coincida cu selectia.
Back to Top