La Radu Aldulescu nu vom întâlni pitoresc anatomic ori scene de amor detaliate, ci limbaj de mare duritate intimã, vâscos ºi greu, aflat în structurile cele mai adânci ale instrumentului de comunicare. Este vorbirea zilnicã a acelei populaþii declasate de la periferia Bucureºtiului, care a trãit în zona sinistrelor combinate industriale socialiste, acum în ruinã, ºi care a pãstrat unele elemente regionale ori dialectale. Aceastã dubioasã pastã lingvisticã va fi stilizatã de prozator într-un mod cu totul personal. O astfel de exprimare degradatã, apropiatã de subuman, existã actualmente din abundenþã în jurul nostru; dar acest tip de limbaj nu ajunge aproape niciodatã la suprafaþã, nu se culturalizeazã ºi nu se oficializeazã. Trebuie ca, din când în când, un autor înzestrat cu mare talent sã construiascã - plecând de la mlaºtina nefrecventabilã - o ficþiune estetic valabilã. - Mihai Zamfir