Călătoria prin Eldorado

Discount 16,50 lei Preţ standard 27,50 lei
Numai 1970 ramase
SKU
BOK.0403

Zece ani în lagărele sovietice

Volum editat de Vadim Guzun

„Tragedia lui Nikolai Vasilievici Sablin nu s-a încheiat după eliberarea din Uniunea Republicilor Flămânde, cum este parafrazată denumirea URSS în memoriile redactate într-un stil pe care l-am putea numi de inspirație krîlov-cehoviană. În România anilor 1956–1958, a consilierilor sovietici și a ofițerilor de Securitate cu busturile lui Lenin și Stalin pe birouri, intervalul de timp scurs de la finalizarea Călătoriei prin Eldorado până la noua arestare a autorului, calificarea lui I.V. Stalin drept țar roșu, tiran sau călău sângeros, dezavuarea și condamnarea regimului stalinist încă mai reprezentau o infracțiune politică, o blasfemie cu urmări fatale. Memoriile satirice ale lui Sablin, publicate la 60 de ani de la scrierea lor, nu reprezintă numai o descriere a dezumanizării prin care au trecut autorul disident și cei pe care i-a cunoscut, nu sunt un simplu jurnal al unui supraviețuitor al lagărelor sovietice, ci au și o certă valoare literară.”

Vadim Guzun

„Călătoria prin Eldorado este, întâi de toate, amprenta puternică a unui om şcolit şi educat într-un timp istoric în care aceste lucruri contau din toate punctele de vedere. Cu o modestie care îl defineşte, Sablin ne permite să urmărim traseul Călătoriei pe harta lagărelor sovietice, să înțelegem că martorul este în vârstă, are probleme de sănătate, dar fără lamentări şi poziționări de axis mundi al propriului univers. Relatările sale ne introduc în atmosfera epocii sovietice, în realitatea cruntă şi adesea neverosimilă a mizeriei fizice şi morale a ființelor care populează lagărele, «zonele» şi localitățile pierdute de pe harta Uniunii Sovietice. Dacă nu ne‑am teme de puterea cuvintelor, am considera că fostul lider al monarhiștilor ruși din România interbelică supraviețuieşte mizeriei totale datorită solidei sale educații şi credinței.”

Flori Bălănescu

Informaţii suplimentare
Autor Nikolai Vasilievici Sablin
Traducător Antoaneta Olteanu
Data apariției Aprilie 2018
Copertă Flexicover
Nr. pagini 544
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-606-793-340-6
new_isbn 9786067933406
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Călătoria prin Eldorado
Rating-ul tău

SABLIN, Nikolai Vasilievici

NIKOLAI VASILIEVICI SABLIN s-a născut în 1880, într-o veche familie nobiliară rusă, și a emigrat în România în 1920, unde a activat ca lider al emigrației politice ruse de orientare monarhistă. Printre funcțiile deținute se numără cea de preşedinte al filialei române a Uniunii Militare Navale Ruse sau cea de director al publicaţiei antisovietice Golos Buharesta. După ce la 29 decembrie 1944 a fost răpit de contraspionajul militar sovietic, N.V. Sablin a fost transportat la Moscova și condamnat la 20 de ani de lagăr. Eliberat înainte de termen, a fost predat autorităţilor române în 1955. Urmărit de Securitate, arestat și condamnat din nou, în 1958, la 20 ani de temniţă grea şi 8 ani de închisoare corecţională, pentru scrierea memoriilor intitulate Călătoria prin Eldorado. A murit în 1962, în detenție, la Dej. În 2008 i s-a publicat la Sankt-Petersburg volumul 10 ani pe iahtul imperial Standart, despre serviciul efectuat pe iahtul personal al Ţarului Nikolai al II-lea al Rusiei.

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top