Ion Rațiu. Jurnal vol.4

Autor:

Ion Rațiu

Discount 39,54 lei Preţ standard 65,90 lei
Numai 1952 ramase
SKU
BOK.0667

Anii rezistenței

(1969–1973)

„Securitatea și-a dovedit eficiența în acțiunea de supraveghere și de infiltrare a anturajului lui Ion Rațiu, reușind astfel să semene discordia între toate grupurile de exilați români și să împiedice cooperarea lor, chiar dacă, la o privire obiectivă, exilații se dovedeau în multe privințe propriii lor dușmani. În ciuda acestui fapt, Securitatea nu a putut să-i oprească pe niște indivizi hotărâți precum Ion Rațiu, frații Cârja din New York și mulți alții menționați în jurnal să condamne public dictatura comunistă și să denunțe cultul personalității lui Ceaușescu.” NICOLAE C. RAȚIU

„Rațiu a fost un om pragmatic, adept al proverbului latin «Primum vivere, deinde philosophari». A știut să-și pună ordine în acțiuni și idei în funcție de utilitatea lor. Pragmatismul însă nu i-a negat latura idealistă, pentru că banii câștigați nu reprezentau un scop în sine, ci mijlocul prin care să-și îndeplinească obiectivul său de decenii întregi. Se visa cu adevărat independent din punct de vedere financiar astfel încât să se retragă din afaceri, cum scria chiar el în jurnal, «pentru a mă concentra asupra activității patriotice românești». Stejărel Olaru

„Abia astăzi, încoronând posteritatea autorului, jurnalul lui Ion Rațiu își recapătă enorma forță de impact de care s-ar fi cuvenit să beneficieze în contextul electoral otrăvit de acum trei decenii. Cel dintâi efect major și copleșitor al lecturii este că topește încet, dar sigur toată zvonistica disprețuitor-minimalizatoare, elaborată și răspândită de reaua-voință a anturajului politic suspect de dornic în a-l ponegri pe Ion Rațiu. Un personaj atât de atipic, remarcabil și memorabil nu putea evita probele de suspectare și de discreditare ale unei lumi dedicate prin excelență cancanului nimicitor și ironiei corozive.” Dan C. Mihăilescu

Informaţii suplimentare
Autor Ion Rațiu
Imprint Corint Istorie Autori Români
Data apariției Noiembrie 2020
Copertă Softcover
Nr. pagini 816
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-606-950-781-0
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Ion Rațiu. Jurnal vol.4
Rating-ul tău

RAȚIU, Ion

ION RAŢIU (1917–2000) s-a născut la Turda. La vârsta de 21 de ani a obţinut licenţa în Drept. După ce a absolvit cursurile Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Craiova, a fost trimis  la Regimentul 31 Artilerie din Cluj. În primăvara anului 1940, la iniţiativa unchiului său, Viorel V. Tilea, a plecat la Londra devenind cancelar diurnist la Legaţia României.
După instaurarea regimului Antonescu și-a dat demisia de la legație și a rămas în Marea Britanie unde și-a continuat studiile ca bursier la Cambridge. A devenit unul dintre liderii emigraţiei româneşti. S-a remarcat în cadrul Central European Student and Youth Society, Free Romanian Movement, a fost corespondent al mai multor ziare, agenţii de presă şi posturi de radio din Occident. Din anul 1984, a înfiinţat şi condus Uniunea Mondială a Românilor Liberi. În ianuarie 1990 s-a întors în România și a candidat la Preşedinţie. A fost deputat în Parlamentul României, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, respectiv reprezentant al României la North Atlantic Parliamentary Council (NATO). În 1991 a fondat ziarul Cotidianul. A scris, printre altele: Policy for the West (1957), România de astăzi. Comunism sau independență? (1977), Moscova sfidează lumea (1990), Cine mă cunoaște în țară așa cum sunt? (1991), Politica pentru Occident (1992), Clive și Anna: piesă în două acte (1995). 

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top
Te-ar mai putea interesa și: