Misterul din Regat (vol.2 din Culorile lui Madeleine)

Discount 13,14 lei Preţ standard 21,90 lei
Numai 1991 ramase
SKU
BOK.0383

Prințesa Ko, împreună cu un grup de adolescenți cu puteri speciale, trebuie să rezolve misterul dispariției Familiei Regale din Cello

Prințesa Ko a reușit să îi amăgească pe celliani și să le ascundă absența misterioasă a familiei sale, astfel încât lucrurile să nu scape de sub control în Regat. Însă, dacă nu va reuși să-și aducă tatăl înapoi în scurt timp, ar putea izbucni un război devastator. Așa că Prințesa, împreună cu un grup de adolescenți cu puteri speciale, trebuie să rezolve misterul dispariției Familiei Regale din Cello.

Printre tineri se numără și Elliot Baranski, hotărât să își găsească și el tatăl, dispărut în noaptea în care unchiul său a fost găsit mort. Tânărul are un rol foarte important, el fiind singura legătură cu Lumea, unde se presupune că s-ar afla cei dispăruți, cu care comunică prin mesajele pe care le schimbă cu Madeleine. Miza este mare, iar cei doi trebuie să găsească o modalitate de a trece dintr-o lume într-alta și a-i aduce înapoi pe cei dragi.

„Relația dintre cei doi prieteni, spusă prin intermediul scrisorilor, este numai unul din lucrurile care dau valoare acestui roman [...]. După finalul palpitant, cititorii vor dori imediat continuarea seriei.” School Library Journal

„Regatul magic al lui Moriarty ne oferă o poveste savuroasă și originală, iar tonul ei logic și realist va fi, cu siguranță, pe placul fanilor lui Harry Potter.” Booklist

„Prin răsturnări de situație și aventuri fantastice (excursia la Lacul Vrăjilor, Ploaia Turcoaz), această carte complică natura personajelor, extinde lumea fantastică și pregătește decorul pentru marele final al trilogiei.” Kirkus

Informaţii suplimentare
Autor Jaclyn Moriarty
Traducător Oana Chitu
Data apariției Ianuarie 2018
Copertă Flexicover
Nr. pagini 464
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-606-793-301-7
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Misterul din Regat (vol.2 din Culorile lui Madeleine)
Rating-ul tău
Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top