Nimfa. Nicolette Franck, o jurnalistă a Războiului Rece

Discount 38,10 lei Preţ standard 63,50 lei
SKU
BOK.0836

Volumul Nimfa prezintă activitatea lui Nicolette Franck, jurnalistă occidentală de origine română, emigrată în Elveția, care a avut o relație privilegiată  cu regele Mihai și a știut să folosească în mod abil informațiile obținute la organizațiile internaționale în legătura ei cu serviciile secrete din mai multe țări, inclusiv cu Securitatea. 

Războiul Rece nu s-a desfășurat doar la vedere, cu amenințări de o parte și de cealaltă a Cortinei de Fier, ci și departe de ochii opiniei publice, pe frontul nevăzut al luptelor dintre serviciile secrete. Unul dintre acești „soldați” a fost Nicolette Franck (1920–2012), corespondent permanent al ziarului La Libre Belgique la Palatul Națiunilor Unite din Geneva timp de 40 de ani. Născută la Iași, într-o familie evreiască, jurnalista a emigrat în străinătate după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și s-a specializat în studierea istoriei comunismului și a Europei Răsăritene.

Căsătorită cu un agent de informații occidental, a intrat în atenția Securității. Cu numele conspirative Mia, Franciska, Nimfa, a fost urmărită pas cu pas și s-a încercat influențarea ei, astfel încât să servească intereselor propagandistice ale regimului Ceaușescu. Însă Nicolette Franck a știut să-și joace bine atuurile – relația privilegiată  cu regele Mihai, informațiile obținute la organizațiile internaționale, legăturile cu membrii importanți ai emigrației românești – și s-a dovedit mult mai abilă decât credeau serviciile secrete de la București.

Nimfa este o poveste fascinantă despre spioni și spionaj în perioada tumultuoasă a Războiului Rece, într-o țesătură fină ce reunește diplomați, gazetari, regi și regine, lideri politici din Vest și Est, agenți secreți americani, francezi, elvețieni, români și luxemburghezi și informatori.

 

Informaţii suplimentare
Autor

Diana Mandache

Imprint Corint Istorie Autori Români
Gen Istorie, Memorii, jurnale, bibliografii, Politică
Vârsta +16 ani
Data apariției Septembrie 2022
Copertă Softcover
Nr. pagini 240
Format 13 x 20 cm
ISBN 9786060881100
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Nimfa. Nicolette Franck, o jurnalistă a Războiului Rece
Rating-ul tău

Diana Mandache este istoric și autoarea a mai multor cărți publicate în România, Marea Britanie, Suedia, printre care: My Dear Mama (Rosvall Royal Books, 2023), Nimfa. O jurnalistă a Războiului Rece (Corint, 2022), Ileana, Principesa României (Corint, 2022), Masoni români sub judecata comunistă. Grupul Bellu (Corint, 2019), Bijuteriile Reginei Maria (Corint, 2018), Mignon. Principesa României. Regina Iugoslaviei (Curtea Veche, 2018), Castelul Bran. Romantism și regalitate (Curtea Veche, 2017), Exilul Regelui (Curtea Veche, 2016 și 2021), Moștenirea Elenei Lupescu și statul comunist (Curtea Veche, 2017), Cotroceniul regal (Curtea Veche, 2015), Balcicul Reginei Maria (Curtea Veche, 2014), Regele Mihai. Album istoric (Litera, 2013), Patrie și Destin. Principesa Moștenitoare a României (Litera, 2012), Dearest Missy (Rosvall Royal Books, 2011), Marie of Romania. Images of a Queen (Rosvall Royal Books, 2007), Later Chapters of My Life. The Lost Memoir of Queen Marie of Romania (Sutton, 2004). A fost curatorul mai multor expoziții, dintre care Marie de Roumanie: reine et artiste la Palais du Tau în Reims, Franța; la Muzeul Național de Istorie a României - Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere; Măști mortuare regale. A susținut o serie de conferințe publice în București și Londra, a participat la realizarea unor filme documentare precum The Hero and the Queen cu Televiziunea OMNI, Toronto; Coroana României: Regii României și Regina Maria cu studioul Sahia film; reportajul Telejurnalului Destinul unei Reginei (Mignon) la TVR1; Maria – Inima României realizat de Chainsaw Film Production. I-au fost conferite Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate și Ordinul Coroana României.

Prefaţator la cărţile:

 

Bloguri:
Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top