Superputerile inteligenței artificiale

Autor:

Kai-Fu Lee

Discount 34,74 lei Preţ standard 57,90 lei
Numai 1982 ramase
SKU
BOK.0757

O abordare captivantă a uluitoarei dezvoltări a inteligenței artificiale. Dr. Kai-Fu Lee este de părere că big data este noul petrol, iar China este noua Arabie Saudită!

- China, Silicon Valley și noua ordine mondială - 

În Superputerile inteligenței artificiale, dr. Kai-Fu Lee, unul dintre cei mai respectați experți din lume, arată cum, în mod surprinzător și extraordinar de rapid, China a ajuns din urmă Statele Unite ale Americii în cursa pentru dezvoltarea și valorificarea inteligenței artificiale. În contextul acestei evoluții fără precedent, schimbările dramatice care până deunăzi erau doar rodul imaginației autorilor de science-fiction vor avea loc mult mai devreme.

În cartea sa, dr. Kai-Fu Lee propune o abordare echilibrată a dezvoltărilor în IA (Inteligență Artificială), pentru că, alături de beneficii, aceasta poate crea șimari probleme. Printre acestea se numără riscurile la care sunt expuși angajații și specialiștii din cele mai diferite domenii – de la casieri și culegători de fructe, la radiologi și consilieri fiscali – de a fi înlocuiți de mașini.

Înlocuirea specialiștilor de mașini și criza locurilor de muncă din viitorul apropiat reprezintă doar una dintre problemele abordate de Kai-Fu Lee, iar soluțiile propuse în carte sunt inspirate de o criză de sănătate profund personală pentru autor. Împletirea dintre problemele globale din jurul inteligenței artificiale și problemele personale ale lui Kai-Fu Lee conturează  o abordare umanistă, în care rezultatul nu depinde de mașini, big data și IA, ci de deciziile profund umane ale fiecăruia dintre noi. 

„Analiza lui Kai-Fu Lee cu privire la coexistența oamenilor cu inteligența artificială este lucidă și constituie o lectură importantă pentru fiecare dintre noi. Trebuie să căutăm în sufletele noastre valorile și înțelepciunea care să ne ajute să ghidăm dezvoltarea inteligenței artificiale în viitor.” Satya Nadella , CEO Microsoft

„Cartea lui Kai-Fu Lee este o evaluare venită la momentul oportun și realizată perfect a impactului IA asupra sistemului geopolitic, asupra pieței locurilor de muncă și asupra societății, în general. Spre deosebire de majoritatea cărților de acest gen, în Superputerile inteligenței artificiale subiectul este abordat din perspectiva Chinei, nu din perspectiva companiilor din Silicon Valley.  Evidențiind o serie de îngrijorări cu privire la schimbările cataclismice pe care IA le poate produce, este evitată tehno-utopia naivă prevalentă în America și în Japonia. Dacă superputerile inteligenței artificiale intră în competiție, indiferent cine câștigă, rasa umană va avea de pierdut.” The Guardian

„Un fost manager al mai multor giganți ai tehnologiei din Statele Unite și conducător al unui fond de investiții din China anticipează o competiție în domeniul inteligenței artificiale. Părerea lui este că Silicon Valley va fi spulberat de China, care are acces la mai multe date, nu ține cont de drepturile la protecția datelor personale și concurează fără rețineri. Te pune pe gânduri.” The Economist

„După treizeci de ani de muncă de pionierat în domeniul inteligenței artificiale [...], Lee afirmă că a descoperit calea spre o viață echilibrată a oamenilor în următorul deceniu de transformări tehnologice majore: «Haideți să alegem să lăsăm mașinile să fie mașini, iar oamenii să fie oameni!».” Forbes

„Experiența lui Kai-Fu Lee ca deschizător de drumuri în domeniul inteligenței artificiale, ca investitor și ca supraviețuitor al cancerului a contribuit la crearea acestei extraordinare cărți despre tehnologia globală. Superputerile inteligenței artificiale ne oferă un ghid nespus de util pentru viitor, sărbătorind toate avantajele pe care ni le va crea inteligența artificială, în vreme ce subliniază caracterul unic al umanității.” Arianna Huffington, fondatoare HuffPost, fondatoare & CEO Thrive Global

„Analiza lui Kai-Fu Lee asupra pericolelor și promisiunilor aduse de inteligența artificială este clară, convingătoare, sofisticată din punct de vedere tehnic, profund personală și umană. Această carte mi-a oferit o nouă perspectivă asupra viitorului tehnologic al Chinei, al Statelor Unite și al lumii.” James Fallows, autor al cărților China Airborne și Our Towns

Informaţii suplimentare
Autor Kai-Fu Lee
Traducător George Chiriță
Imprint Corint Future
Data apariției Decembrie 2021
Copertă Softcover
Nr. pagini 352
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-606-088-014-1
new_isbn 9786060880141
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Superputerile inteligenței artificiale
Rating-ul tău

LEE, Kai-Fu

    Dr. Kai-Fu Lee este președintele și directorul executiv al Sinovation Ventures, o companie de top pentru investiții în tehnologie, menită să sprijine următoarea generație de companii chineze din domeniul înaltei tehnologii. Înainte de a fonda Sinovation, Lee a fost președintele Google China, deținând și funcții executive la Microsoft, SGI și Apple. Desemnat drept una dintre cele mai influente 100 de persoane din lume de către revista Time în 2013, Kai-Fu Lee este autorul a opt cărți de top în limba chineză; în limba engleză a publicat două bestselleruri, AI 2041: Ten Visions for the Future și My Journey into AI: The Story Behind the Man Who Helped Launch 5 A.I. Companies Worth $25 Billion.

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top
Te-ar mai putea interesa și: