Tess d’Urberville

Discount 23,10 lei Preţ standard 38,50 lei
Numai 1974 ramase
SKU
BOK.0010
Adevărul este că, pentru oamenii epocii victoriene, personajele lui Hardy puteau să pară adevăraţi monştri. În realitate, existenţa lor este, de cele mai multe ori, banală.

„Adevărul este că, pentru oamenii epocii victoriene, personajele lui Hardy puteau să pară adevăraţi monştri. În realitate, existenţa lor este, de cele mai multe ori, banală. Sunt oameni oarecare, cu defecte obişnuite: pot fi beţivi, egoişti, violenţi, pot fi ingraţi cu cei care îi iubesc sau, dimpotrivă, să le atribuie însuşiri nemaiîntâlnite celor de care sunt îndrăgostiţi. Dragostea lor e însă nimicitoare: ea îi mistuie deopotrivă pe cel care o nutreşte şi pe obiectul dragostei lui, încheindu-se totdeauna cu moarte sau nebunie.

Nici cei care o refuză nu se pot salva. Un vânt blestemat suflă peste oamenii cărţilor lui Thomas Hardy: toţi devin victime ale patimii şi, căutându-şi izbăvirea, se pierd în întinderile landei Egdon. Poate însă că marea lor infirmitate e lipsa marilor visuri. Singura excepţie, în această privinţă, e Tess.” – DAN GRIGORESCU

„Locul de frunte pe care Thomas Hardy îl deţine printre scriitorii literaturii engleze moderne este unul binemeritat, iar sensul ultim al scrierilor lui ne face mai conştienţi de natura noastră umană.” – RICHARD C. CARPENTER

Informaţii suplimentare
Autor Thomas Hardy
Traducător Cristina Jinga
Imprint Corint Clasici ai Literaturii
Data apariției August 2015
Copertă Flexicover
Nr. pagini 480
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-606-936-893-0
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Tess d’Urberville
Rating-ul tău

Thomas Hardy

HARDY, Thomas

THOMAS HARDY s-a născut în 1840, în Higher Bockhampton, un cătun din comitatul Dorset, în familia unui zidar şi constructor. Părăseşte şcoala la 16 ani pentru a deveni ucenicul unui architect local, apoi studiază arhitectura la Dorchester şi ulterior la Londra, la King’s College, unde este premiat de prestigioasele Royal Institute of British Architecture şi The Architectural Association. Câţiva ani mai târziu se întoarce în Dorset şi se dedică scrisului. Primul său roman, Desperate Remedies (Remedii disperate), apare în 1871, urmat deAPair of Blue Eyes (Doi ochi albaştri, 1873) şi Far from the Madding Crowd (Departe de mulţimea dezlănţuită, 1874), prima lui scriere importantă. Renunţă definitiv la arhitectură şi, pe parcursul următorilor douăzeci şi cinci de ani, publică zece romane, caracterizate de el însuşi ca „romane de caracter şi împrejurări”, în care îşi expune viziunea fatalistă asupra vieţii umane, aflată sub influenţa unui Destin nemilos. Printre acestea se numără: The Return of the Native (Întoarcerea băştinaşului, 1878), The Trumpet Major (Gornistul regimentului, 1880), Two on a Tower (Doi pe un turn, 1882), The Mayor of Casterbridge (Primarul din Casterbridge, 1886), Tess of the d’Urbervilles (Tess d’Urberville, 1891), Jude the Obscure (Jude Neştiutul, 1894). În 1897, după ce romanul The Well-Beloved(Cel preaiubit) este primit fără entuziasm de critică, renunţă să mai scrie romane. În 1898 publică primul său volum de poezii, Wessex Poems and Other Verses (Poezii din Wessex şi alte versuri), o colecţie de poezii scrise de-a lungul a 30 de ani, urmat de alte câteva volume de versuri, o culegere de nuvele şi povestiri (1913) şi The Dynasts (Suveranii), o dramă epică în trei părţi dedicată războaielor napoleoniene.

Moare în 1928; cenuşa lui este depusă la Westminster Abbey, în faimosul Colţ al Poeţilor, în vreme ce inima sa este îngropată în cimitirul bisericii Stinsford, alături de soţia lui Emma.

CĂRȚILE DE CARE NU TE DESPARȚI NICIODATĂ!

Clasici ai literaturii reprezintă colecția de cărți pe care le citești măcar o dată în viață. Sunt acele narațiuni care te formează, care îți amintesc cine ești și care te însoțesc pretutindeni. Autorii de geniu și operele lor strălucite li se adresează atât celor care se află la început de drum și care descoperă moștenirea culturală a umanității, cât și acelora care se întorc la pasiunea pentru clasic.

Romane captivante, nuvele și proze scurte splendide, povești de un realism feroce sau care creează lumi – aceasta este marea literatură, confirmată de cele mai prestigioase premii și de preferința nestrămutată a generații de cititori.

Să ne lăsăm purtați de cărțile care au schimbat lumea, care au provocat gândirea, care au transformat zeitgeist-ul!

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top
Te-ar mai putea interesa și: