Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu

54,90 lei
Numai 1935 ramase
SKU
BOK.0715

Biografia Elenei Ceaușescu

Cu ajutorul unei vaste cercetări, bazându-se pe documente de arhivă puse recent în circuitul științific, pe numeroase interviuri cu persoanele apropiate și colaboratorii soților Ceaușescu, pe cele mai noi cărți despre regimul comunist, autoarea reconstituie viața Elenei Ceaușescu, cea care, pornind din comuna dâmbovițeană Petrești, pe când era cunoscută drept „Lenuța lui Briceag”, va ajunge prima-doamnă a țării și, practic, cel de-al doilea om în stat. Este o biografie de excepție, cu numeroase informații despre viața privată a soților Ceaușescu – jocurile care le plăceau, prietenii cu care se întâlneau, locurile preferate pentru petrecerea vacanțelor –, precum  și despre relația cu cei trei copii.  

 

„Legenda Ceaușeștilor trimite la basmul Cenușăresei, dar cu final horror. S-a țesut pe fundalul unui secol care își depășise trecutul atât în descoperiri binefăcătoare, cât și în violență. Lenuța din Petrești a fost contemporana lui Marie Curie, Sirimavoe Bandaranaike, Simone de Beauvoir, a Gretei Garbo, Evei Perón, Indirei Gandhi, Goldei Meir și a altor celebrități care au modificat reprezentarea poten­țialităților feminine. A urcat pe scara puterii într-un timp când victoria candidaților la președinția Statelor Unite ale Americii de­pindea în bună măsură de telegenia și prestația nevestelor. Soția liderului comunist Ceaușescu a fost, printre altele, oaspetele fos­telor artiste Jiang Qing, Isabel Perón și Imelda Marcos, metamor­fozate în oameni politici de către soții lor.

În istoria secolului celor mai mari descoperiri științifice, per­formanța ca o semianalfabetă să treacă drept «savantă de renume mondial» e însă unică.” • Lavinia Betea

Informaţii suplimentare
Autor Lavinia Betea
Imprint Corint Istorie Autori Români
Data apariției iunie 2021
Copertă Softcover
Nr. pagini 400
Format 13 x 20 cm
ISBN 978-606-793-972-9
new_isbn 9786067939729
Scrieti propria recenzie
Scrie o recenzie:Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu
Rating-ul tău

      Lavinia Betea a absolvit Facultatea de Istorie și Filozofie, secția filozofie-istorie, și a obținut doctoratul în psihologie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În prezent, este profesor de psihologie socială și politică și director al Institutului European „Serge Moscovici” al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Abilitată pentru coordonare de doctorate în științe umaniste de Universitatea „Paul Valéry” Montpellier 3 și pentru coordonare de doctorat în științele comunicării de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Jurnalistă de presă scrisă și televiziune, a înființat și a condus secția de Istorie Recentă a ziarelor Jurnalul Național (2004–2011) și Adevărul (2011–2013). A inițiat și a colaborat la seria de documentare Adevăruri despre trecut la TVR. Este autor sau coordonator a 28 de volume, a publicat circa o sută de articole științifice și peste două mii de articole publicistice. În 2003 a obținut Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române pentru cartea Lucrețiu Pătrășcanu. Moartea unui lider comunist (2001).

Comparati produse
Nu aveti articole de comparat.
Back to Top