Page 47 Manual Religie
P. 47




Analogii cu folos Lectură


Compară și găsește învățătura. Verifică împreună cu profesorul. De părinți să ne-amintim
Dumnezeu și părinții noștri: Cum ar trebui să ne cinstim părinții? Împreună să-i cinstim,
Decalogul și regulile zilnice de comportament: Regulile făcute de Să le arătăm iubire,
oameni sunt inspirate și de Dumnezeu? Spre-a tuturor împlinire.
Apoi Dumnezeu ne spune
Atelier pentru viață Că viața este în lume
Lucrul cel mai minunat,
Dat mereu spre-a fi păstrat.
Împlinirea fiecărei porunci o realizăm prin comportamentul nostru La al șaptelea îndemn,
de fiecare zi. Citiți poezia alăturată și apoi rezolvați următoarele cerințe: Dumnezeu ne dă un semn
Alcătuiți șase echipe, una pentru fiecare strofă. Analizați cum Când trebuie să ne-oprim,
putem, în zilele noastre, să aplicăm, cu folos, îndemnurile din ultimele Cumpătați mereu să fim.
șase porunci. Împărtășiți soluțiile celorlalte echipe.
Discutați și prezentați, pe echipe, câte un caz de respectare sau de Iar ce nu ne aparține
încălcare a poruncii din strofa dată. Jucați Așa da, așa nu. Şi vrem a lua, nu e bine.
Fiindcă noi nu am trudit
Desenați pe o foaie de hârtie câte un simbol semnificativ pentru Pentru-acestea, n-am muncit.
fiecare strofă, inspirându-vă din desenul de mai jos.
Înțelegem că minciuna
Este mai mereu totuna
Cu a spune că nu știi,
Şi de folos să nu fii.
În final aflăm că-n lume
Nu e chiar atât de bine,
Când ajungem să dorim
Ce-au alții și să poftim.



Albumul cu amintiri

Portofoliu interdisciplinar
Realizează o lucrare cu unul
din următoarele titluri:
„Cinstirea părinților”;
„Ce înseamnă să fim
cumpătați”;
„Importanța adevărului”.


Cuvinte de ținut minte

Ultimele șase porunci se referă la datoriile față de semenii noștri. Merinde pentru suflet
Decalogul reprezintă Legea Vechiului Testament sau Legea lui Decalogul lui Moise este școala pri-
Moise. mară de lucrare și de pregătire pentru
Cele zece porunci au fost îndreptar spre primirea Legii celei Noi, a școala cea înaltă a dragostei.
Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Nicolae Velimirovici


45
   42   43   44   45   46   47   48   49   50   51   52