Page 62 Manual Religie
P. 62


Respectul, în lumina credinței











Iar eu am cinstit foarte
pe prietenii Tăi, Dumnezeule…

Psalmul 138,17











Nestemate din Învățătura creștină ne amintește că viața omului este sfântă și că

Sfânta Scriptură a fost primită în dar de la Dumnezeu. Din această perspectivă, ființa
umană este chemată să o respecte și să o protejeze. Această manifestare
trebuie să fie continuă și presupune o relație deosebită cu Dumnezeu,
Și Mă milostivesc până la al miilea
neam către cei ce Mă iubesc și păzesc cu semenii și noi înșine. Cele zece porunci ne aduc aminte permanent
poruncile Mele. de respectul pe care trebuie să-l arătăm lui Dumnezeu și oamenilor.
Ieșirea 20, 6 Astfel, prin felul în care trăim și ne comportăm, răspundem prețuirii
pe care Dumnezeu o are față de noi. Tot la fel este și cu semenii noștri,
Întru toate arată-te pe tine pildă de fie părinți, prieteni sau colegi. Prin înțelegerea sentimentelor, nevoilor
fapte bune, dovedind în învățătură și dorințelor lor îi facem să vadă ce valoare au ei pentru viața noastră.
neschimbare, cuviință, cuvânt sănă- Respectul față de o persoană se simte atunci când știm să o ascul-
tos și fără prihană... tăm, când putem fi sinceri cu ea, când o acceptăm cu individualitatea
Tit 2, 7-8
ei și când ne simțim liberi lângă ea. Respectul este un rezultat al iubirii.
Credința, nădejdea și dragostea ne ajută să nu desconsiderăm pe
vreun semen de-al nostru. Cu cât vom fi mai mulțumiți de noi înșine, cu
atât vom putea fi în armonie cu părinții, cu prietenii și cu toți cei din jur.
Definim și căutăm Vechiul Testament amintește de respectul pe care l-a purtat Ruth, o
tânără din neamul moabiților, față de Noemi, o văduvă credincioasă cu
Definește respect, cu ajutorul care a fost înrudită. Ruth a urmat-o cu devotament pe Noemi, atât în în-
profesorului de religie. Caută expre- cercările vieții ei, cât și în credința ei în Dumnezeu. În Betleem, pe când
sia în dicționar. strângea spice pentru hrana lor, Ruth a fost remarcată de stăpânul ogoru-
• cuviință = respect. lui, un om cu stare din Betleem. Pentru smerenia, hărnicia și purtarea ei
• devotament = slujire necondi-
ționată a aproapelui. frumoasă, el a luat-o de soție, deși era de alt neam. Ruth a fost străbunica
• individualitate = trăsătură de regelui David. El a moștenit de la ea dreapta credință și iubirea față de
caracter. Dumnezeu și față de aproapele. David a fost prieten cu Ionatan, fiul rege-
• moabiți = popor politeist, vecin lui Saul, căruia i-a urmat la tron. Relația de prietenie dintre David și Iona-
cu Israelul. tan s-a întemeiat pe respect, devotament reciproc, înțelegere și acceptare.
• Sion = munte în sud-estul Ierusa - Prin purtarea lor respectuoasă față de Dumnezeu și semeni, Ruth și
limului. David au dezvăluit credința lor vie și statornică.


60
   57   58   59   60   61   62   63   64   65   66   67