Page 75 Manual Religie
P. 75









Proiect educaţional

interdisciplinar



Personalităţi de seamă în istoria poporului evreu





În acest an vom învăța să realizăm un proiect educațional. Îl vom redacta împreună, vom colabora pentru
punerea lui în practică și vom promova rezultatele, pentru a le fi de folos și celor din jur. Pentru aceasta vom
urma etapele de mai jos.


1. Stabilirea domeniului de interes:
Personalitățile studiate din Vechiul Testament au făcut, prin viața
lor, dovada însușirii unor valori morale, precum respectul, patriotismul,
altruismul.
Ce importanță au avut acestea pentru poporul ales?
Organizați o dezbatere și stabiliți care valoare reprezintă o priori-
tate pentru lumea în care trăim. Putem stabili o ierarhie sau cele trei
valori sunt egale?
Alegeți câteva dintre personalitățile studiate care le-au cultivat.

2. Alegerea temei:
Împreună cu profesorul invitați în clasă un specialist în teologie, li-
teratură, istorie sau istorie bisericească, un reprezentant al comunității
evreiești sau alte personalități culturale.
Organizați o întâlnire, pe echipe mixte, de un adult și șase-șapte
elevi, pentru a alege tema proiectului.
Puteți alege o temă pentru întreaga clasă sau câte una pentru fie-
care echipă. Spre exemplu: Psalmii lui David și Psalmii lui Arghezi (al-
truism), Iosif și Sfântul Constantin Brâncoveanu (dragostea de neam)
Moise și Sfântul Paisie de la Neamț (respect) etc.


3. Identificarea resurselor:
Împreună cu profesorul și persoanele invitate, identificați sursele de
informare.
Alcătuiți o listă de lucrări recomandate.
Propuneți și voi alte surse în funcție de lecturile și experiențele Prorocul David
voastre. (Biblia, filme tematice, cărți, icoane, imagini, mănăstiri, muzee
etc.).
Stabiliți resursele necesare: materiale (consumabile, calculator, im-
primantă etc.) și de timp.


73
   70   71   72   73   74   75   76   77   78   79   80