Page 35 Manual Istorie
P. 35
Repere în timp: 1792–1750 î. Hr., domnia regelui babilonian Studiu de caz
Hammurabi; 1785 î. Hr., Hammurabi cucerește cetățile Isin, Uruk,
Ur; cca 1760 î. Hr., este scris Codul lui Hammurabi – cea mai impor-
tantă reformă a domniei sale.
CODUL LUI HAMMURABI
În timpul domniei sale, Hammurabi și-a extins teritoriul de-a lun-
gul Eufratului, cucerind mai multe orașe-stat. Imperiul său avea nevoie
de un set de reguli care să asigure unitatea și pacea între popoarele
cucerite. Codul care îi poartă numele este înscripționat pe o stelă de
bazalt neagră, înaltă de 2,25 metri, cu baza de 1,90 metri. A fost desco-
perită în 1902 la Susa, în Iran, și este cel mai vechi document juridic,
cu caractere cuneiforme, păstrat aproape integral. Pentru ca legea să
fie respectată, prevederile Codului au fost gravate pe stele de piatră,
plasate în diferite orașe. Nerespectarea codului ducea la pedepse, sta-
bilite conform regulii „dinte pentru dinte”.
Codul lui Hammurabi
„1. Dacă cineva a învinovățit pe altul, acuzându-l de crimă, dar
nu poate dovedi atunci acuzatorul să fie dat morții. (...) Stela de bazalt cu Codul lui
6. Dacă cineva a furat ceea ce aparține divinității și palatului, Hammurabi. Muzeul Luvru, Paris.
acel om va fi ucis, iar cel care va primi din mâna lui lucrurile furate
va fi spânzurat.
53. Dacă cineva este neglijent și nu întărește bine digul de pe În partea superioară: Hammu-
ogorul său și dacă din această cauză digul se rupe și ogorul este rabi cu fața către zeul Șamaș, pro-
inundat, omul din vina căruia s-a rupt digul trebuie să dea grânele tectorul justiției. Zeul este înfățișat
care s-au stricat din cauza lui. cu atributele puterii sale, iar picioa-
196. Dacă un om liber scoate ochiul fiului unui alt om liber, să i rele se sprijină pe un postament
se scoată ochiul. (...) ce simbolizează muntele de unde
218. Dacă un medic a făcut unui om o intervenție chirurgicală cu răsare Soarele. Zeul transmite re-
un cuțit de bronz și a provocat moartea omului (...) să i se taie mâna. gelui legea pe care va trebui să o
229. Dacă un arhitect a construit o casă, iar opera lui n-a fost trai- aplice. În partea inferioară: sunt
nică, astfel încât casa pe care a construit-o s-a dărâmat provocând gravate cele 282 de articole dis-
moartea stăpânului casei, arhitectul acela să fie omorât.” puse pe coloane. Reglementările
cuprind norme cu caracter juridic
și comercial, religios și moral. Sunt
ANALIZEAZĂ ȘI COMPARĂ prezente drepturile și obligațiile
1. Analizează fragmentele din CINE? persoanelor care arendează tere-
nuri, pedepsele aplicate în caz de
Codul lui Hammurabi. Completează furt sau jaf, folosirea neglijentă a
un organizator grafic după mode- canalelor de irigații. Un loc aparte
lul alăturat: cine este autorul sur- îl ocupă dreptul familiei și dispozi-
sei? Unde, cum, de ce, când a fost CUM? UNDE? țiile referitoare la sclavi. Regimul
scrisă? pedepselor este foarte aspru și pre-
2. Discută cu părinții Codul lui vede pedeapsa capitală de 34 de
Hammurabi. Găsește o asemănare ori, chiar și în cazul unor delicte
și o deosebire cu legile din zilele minore.
noastre. CÂND? DE CE?
Civilizația Orientului antiC 33

