Page 40 Manual Istorie
P. 40



Studiu de caz VIII-lea î. Hr. – stilul geometric; mijlocul secolului al VIII-lea – sfârșitul
Repere în timp: sfârșitul secolului al XI-lea – mijlocul secolului al

secolului al VII-lea î. Hr. – stilul orientalizant; secolul al VI-lea î. Hr. –
în afară de negru, alb și ocru se folosesc roșu, galben și albastru; se
dezvoltă stilul figurilor roșii.


CERAMICA: ÎNTRE UTILITATE ȘI ARTĂ


Artizanii greci au realizat obiecte de ceramică de calitate bună,
transformând un vechi meșteșug în artă. În funcție de felul în care
erau întrebuințate, vasele aveau forme și dimensiuni diferite (amfore,
cești, cupe). Acestea erau folosite la transportul cerealelor, al uleiului
de măsline, al vinului sau pentru păstrarea alimentelor. Iubitori de fru-
mos, meșterii olari au acordat o mare atenție și aspectului obiectelor
realizate. Primele vase erau decorate cu forme geometrice. Sub influ-
ența Orientului Antic, ornamentația s-a diversificat, fiind reprezentate
apoi și animale, păsări, peisaje. Mai târziu, decorul a avut ca sursă de
inspirație poemele homerice, mitologia, viața de zi cu zi a grecilor. Ce-
Scenă de familie de pe un vas: ramica greacă s-a remarcat prin tehnicile utilizate și modul de îmbi-
soția îşi serveşte soțul. nare a culorilor: figuri negre pe fond roșu, figuri roșii pe fond negru
sau alb. Obiectele de ceramică sunt surse istorice importante privind
ocupațiile, tradițiile și credințele vechilor greci. Ele impresionează și
astăzi prin modul realist de redare a figurilor umane, prin eleganță,
culoare și proporții armonioase.

ANALIZEAZĂ ȘI COMPARĂ:










A B



Formele vaselor greceşti.






VOCABULAR

Ceramică = din gr. Keràmion – C D E
material obținut prin modelarea și
arderea argilelor. 1. Analizează ornamentația de pe vasele din imagini. Precizează
Ciclop = personaj din mitologia
greacă, reprezentat de un bărbat stilul folosit pentru vasele din fig. C, D și E.
uriaș, cu un singur ochi în frunte, 2. Descrie motivele reprezentate în vasul din fig. B.
care mânca oameni. 3. Analizează forma vaselor din fig. A. Găsește pentru fiecare o
utilitate.


38 civilizAțiA greAcă și sintezA elenistică
   35   36   37   38   39   40   41   42   43   44   45