Page 69 Manual Biologie
P. 69




Arborii întâlniţi în savană: palmierul-de-savană (America de Sud), SPUNE-ŢI PĂREREA!
eucaliptul (Australia), baobabul (3.) (Africa). Baobabul, supranumit ar-
borele cu susul în jos, deoarece ramurile sunt asemănătoare rădăcinilor, 1. Care este raportul dintre nu-
are un coronament mare, unde cuibăresc multe păsări. mărul antilopelor, comparativ cu
Adaptările plantelor din savană pentru a supravieţui sezonului sece- cel al leilor, dintr-o savană şi cum
tos (care poate dura mai mult de şapte luni pe an) includ, în cazul plan- explici acest raport. Argumentea-
ză răspunsul.
telor ierboase, uscarea părţii situate deasupra solului, reducând astfel 2. Ştiind că în savanele africane
evaporarea, iar în cazul arborilor şi arbuştilor, prezenţa unor rădăcini mai trăiesc doar 20 000 de exem-
lungi (20 m), pentru a ajunge la stratul de apă, depozitarea unor cantităţi plare de lei şi că omul are legă-
foarte mari de apă în trunchi şi frunze mici, uneori acoperite cu ceară. tură cu dispariţia lor, formulează
2.2. Animalele din savană sunt reprezentate în special de erbivore trei-patru măsuri prin care poate
şi de carnivore de talie mare. contribui omul la supravieţuirea
leilor.
OBSERVĂ ŞI IDENTIFICĂ!

Scop: Recunoaşterea unor adaptări apărute la animalele din savană.
Priveşte imaginile de mai jos şi precizează adaptările animalelor. EXERSEAZĂ ŞI APLICĂ!

1. Documentează-te în diferite
surse (reviste, internet, atlas zoolo-
gic) şi descrie, în maximum o pagi-
nă, tipurile de relaţii dintre vieţui-
1. 2. 3. toarele savanei.
2. Arborele-de-pâine este veşnic
 Animalele cele mai numeroase sunt marile erbivore: antilopă, verde, înalt de până la 20 m şi are
girafă (1.), zebră (2.), elefant hipopotam, rinocer, gazelă. Ele sunt vânate fructe verzi, comestibile, cu gust
de carnivore mari: leu (3.), tigru, ghepard, leopard, hienă, panteră. În de pâine. Un copac matur poate
râuri trăieşte crocodilul, iar în apropierea apelor, pe lângă rinocer şi hi- produce 700 de fructe pe an, care
popotam, se întâlnesc păsări ca: flamingo, pelican, egretă. În savană mai cântăresc o jumătate de tonă. Şti-
trăiesc şi alte păsări (struţi) şi reptile (şopârle, şerpi), dar şi rozătoare (ca- ind că un fruct oferă carbohidraţi
pibara şi gerbilul). Un aspect particular în savană îl dau termitierele clă- suficienţi pentru o familie cu cinci
dite de termite, asemănătoare unor cetăţi de până la şase metri înălţime. membri, să se calculeze:
Ca adaptări ale animalelor la particularităţile savanei, amintim: a. cât cântăreşte un fruct;
l migrația: antilopele-gnu din Africa, însoţite de zebre şi gazele, se b. de câte grame de fructe este
deplasează în timpul sezonului secetos spre zonele în care plouă, în- nevoie pentru a asigura necesarul
fruntând atât leii şi leoparzii, care pândesc din iarba înaltă, cât şi croco- de carbohidraţi al unei familii de
dilii, din râurile pe care le traversează. trei persoane.
l camuflajul: permite animalelor să se confunde cu peisajul în care
trăiesc. Astfel, dungile zebrei induc în eroare prădătorii, care nu pot ve-
dea o singură zebră pentru a o ataca, ci un grup mare, cu dungi. Blana
jaguarului sau a girafei, presărată cu pete, le ajută să devină „invizibile” PORTOFOLIU
în mediu, ca şi blana aurie a felinelor, asemenea ierburilor din savană.
Realizează un set de cartona-
REŢINE! şe de mărimea unor cărţi de joc
(10–20) cu imagini ale plantelor
Savana este un ecosistem semiarid, formată dintr-un covor întins de (vegetaţiei) sau animalelor din
ierburi înalte, din care răsar, ici şi colo, arbori şi arbuşti izolaţi. savană.
Fauna savanelor este dominată de turmele de erbivore.


67
   64   65   66   67   68   69   70   71   72   73   74