Page 10 Manual Limba si Literatura Romana
P. 10
Familia


UNITATEA 1















































DESCOPERĂ
¾ Spune primele trei cuvinte care îți vin în minte când auzi cuvântul
familie.
¾ Enumeră titlurile a trei poveşti sau cărți pe care le-ai citit sau despre
care ai auzit vorbindu-se în familia ta.
¾ Descrie imaginea de mai sus, spunând şi ce sentimente îți inspiră
JOC
atmosfera din căminul celor doi copii.
În familie, fiecare dintre noi ¾ Precizează două asemănări şi două deosebiri între camera copiilor
are propriul mod de a-și ex- şi camera ta.
prima afecțiunea față de ¾ Andu şi Anda, cei doi copii din desen, obişnuiesc să citească, în
cei apropiați. Chiar și unele fiecare seară, o poveste. Acesta este unul dintre lucrurile pe care le
povești ale copilăriei vor- fac întotdeauna împreună. Povesteşte ce îți place ție să faci, alături
besc despre acest lucru. de familia ta.
Enumeră trei modalități ¾ Scrie un text de maximum cinci enunțuri, în care să îți prezinți pro-
prin care le împărtășești ce- pria familie.
lor din familie dragostea ta. ¾ Aminteşte-ți ce ai învățat în clasa a IV-a la orele de istorie despre
Mimează o întâmplare în care trecutul personal şi alcătuieşte şi tu un arbore genealogic al familiei
ți-ai manifestat sentimentele. tale, asemănător cu acela din manualul digital. Completează frun-
zele cu numele şi gradele de rudenie dintre membrii familiei tale.

8 8
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15