Page 64 Manual Limba si Literatura Romana
P. 64
Lumi de poveste
UNITATEA 5 LECTURĂ
Narativul literar
VOCABULAR
carte – (aici) scrisoare Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban şi zice:
colbăit – prăfuit − Ține, mătuşă, de la mine puțin şi de la Dumnezeu mult.
a se culca pe o ureche – (aici) a − De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ți dea, zise baba […]. Acum,
aștepta mult și bine să se împli- luminate crăişor, ca să vezi cât poate să-ți ajute milostenia, […] ascultă
nească o promisiune, o speranță cu luare-aminte ce ți-oi spune: du-te la tată-tău şi cere să-ți dea calul,
dupuros – ciufulit, zbârlit armele şi hainele cu care a fost el mire, şi atunci ai să te poți duce unde
d-ta – dumneata n-au putut merge frații tăi; pentru că ție a fost scris de sus să-ți fie
ghijoagă – cal bătrân și slab; dată această cinste. Tatu-tău s-a împotrivi şi n-a vrea să te lase, dar tu
mârțoagă. stăruieşte pe lângă dânsul cu rugăminte, că ai să-l îndupleci. […] Calul
grebănos – (despre cai) încovo- ai să-l poți alege punând în mijlocul hergheliei o tavă plină cu jăratic,
iat, cocoșat şi care dintre cai a veni la jăratic să mănânce, acela are să te ducă la
hobot – voal împărăție şi are să te scape din multe primejdii. […]
a izvodi – a crea, a face, a inventa Și pe când vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot alb,
a nu mirosi a nas de om – a nu fi ridicându-se în văzduh, apoi înălțându-se tot mai sus, şi după aceea
corect, onorabil n-o mai zări defel. […] Și atunci, odată se suie în pod şi coboară de-aco-
pedestru – care merge pe jos, pe lo un căpăstru, un frâu, un bici şi o şa, toate colbăite, sfărogite şi vechi
propriile picioare ca pământul. [...] Pe urmă umple o tavă cu jăratic, se duce cu dânsa la
răpciugă – animal slab, neîngri- herghelie şi o pune jos între cai. Și atunci, numai iaca ce iese din mijlo-
cul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i numărai
jit, bolnav, bătrân coastele; și venind de-a dreptul la tavă, apucă o gură de jăratic. Fiul
roșu ca (sau cum e) gotca sau craiului îi și trage atunci cu frâul în cap, zicând:
roșu[-]gotcă – foarte roșu − Ghijoagă urâcioasă ce ești! din toți caii, tocmai tu te-ai găsit să
la sfântu-Așteaptă – niciodată mănânci jăratic? De te-a împinge păcatul să mai vii o dată, vai de stea-
sfărogit (sfarogit) – uscat, ua ta are să fie!
scorojit Apoi începe a purta caii încolo şi încoace, şi numai iaca slăbătura
a sta în cumpene (în cumpănă) – cea de cal iar se repede şi apucă o gură de jăratic. […] Atunci fiul cra-
a ezita, a șovăi, a cumpăni iului, mânios, îi mai trage un frâu, iar cât ce poate, apoi îl prinde în
tretin – animal (mai ales cal) de căpăstru şi, punându-i frâul în cap, zice în gândul său: „Să-l iau, ori
trei ani să-i dau drumul? Mă tem că m-oi face de râs. Decât cu aşa cal, mai
a umbla frunza frăsinelului – a bine pedestru.” Și cum sta el în cumpene, să-l ia, să nu-l ia, calul se şi
umbla fără niciun scop, fără ni- scutură de trei ori, şi îndată rămâne cu părul lins-prelins şi tânăr ca
ciun rost un tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos în toată herghelia. Și apoi,
a vorbi în dodii – a vorbi fără șir uitându-se țintă în ochii fiului de crai, zice:
− Sui pe mine, stăpâne, şi ține-te bine!
Fiul craiului, punându-i zabala în gură, încalecă, şi atunci calul oda-
tă zboară cu dânsul până la nouri şi apoi se lasă în jos ca o săgeată.
După aceea mai zboară încă o dată până la lună şi iar se lasă în jos mai
iute decât fulgerul. Și unde nu mai zboară şi a treia oară până la soare
şi, când se lasă jos, întreabă:
− Ei, stăpâne, cum ți se pare? Gândit-ai vrodată că ai să ajungi: soa-
rele cu picioarele, luna cu mâna şi prin nouri să cauți cununa ? […]
Acum cred că mă cunoşti şi de urât şi de frumos, şi de bătrân şi de
tânăr, şi de slab şi de puternic; de-aceea mă fac iar cum m-ai văzut în
herghelie, şi de-acum înainte sunt gata să te întovărăşesc oriunde mi-i
Bojdeuca de la Iași, porunci, stăpâne.
unde a locuit Ion Creangă
62
UNITATEA 5 LECTURĂ
Narativul literar
VOCABULAR
carte – (aici) scrisoare Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban şi zice:
colbăit – prăfuit − Ține, mătuşă, de la mine puțin şi de la Dumnezeu mult.
a se culca pe o ureche – (aici) a − De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ți dea, zise baba […]. Acum,
aștepta mult și bine să se împli- luminate crăişor, ca să vezi cât poate să-ți ajute milostenia, […] ascultă
nească o promisiune, o speranță cu luare-aminte ce ți-oi spune: du-te la tată-tău şi cere să-ți dea calul,
dupuros – ciufulit, zbârlit armele şi hainele cu care a fost el mire, şi atunci ai să te poți duce unde
d-ta – dumneata n-au putut merge frații tăi; pentru că ție a fost scris de sus să-ți fie
ghijoagă – cal bătrân și slab; dată această cinste. Tatu-tău s-a împotrivi şi n-a vrea să te lase, dar tu
mârțoagă. stăruieşte pe lângă dânsul cu rugăminte, că ai să-l îndupleci. […] Calul
grebănos – (despre cai) încovo- ai să-l poți alege punând în mijlocul hergheliei o tavă plină cu jăratic,
iat, cocoșat şi care dintre cai a veni la jăratic să mănânce, acela are să te ducă la
hobot – voal împărăție şi are să te scape din multe primejdii. […]
a izvodi – a crea, a face, a inventa Și pe când vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot alb,
a nu mirosi a nas de om – a nu fi ridicându-se în văzduh, apoi înălțându-se tot mai sus, şi după aceea
corect, onorabil n-o mai zări defel. […] Și atunci, odată se suie în pod şi coboară de-aco-
pedestru – care merge pe jos, pe lo un căpăstru, un frâu, un bici şi o şa, toate colbăite, sfărogite şi vechi
propriile picioare ca pământul. [...] Pe urmă umple o tavă cu jăratic, se duce cu dânsa la
răpciugă – animal slab, neîngri- herghelie şi o pune jos între cai. Și atunci, numai iaca ce iese din mijlo-
cul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i numărai
jit, bolnav, bătrân coastele; și venind de-a dreptul la tavă, apucă o gură de jăratic. Fiul
roșu ca (sau cum e) gotca sau craiului îi și trage atunci cu frâul în cap, zicând:
roșu[-]gotcă – foarte roșu − Ghijoagă urâcioasă ce ești! din toți caii, tocmai tu te-ai găsit să
la sfântu-Așteaptă – niciodată mănânci jăratic? De te-a împinge păcatul să mai vii o dată, vai de stea-
sfărogit (sfarogit) – uscat, ua ta are să fie!
scorojit Apoi începe a purta caii încolo şi încoace, şi numai iaca slăbătura
a sta în cumpene (în cumpănă) – cea de cal iar se repede şi apucă o gură de jăratic. […] Atunci fiul cra-
a ezita, a șovăi, a cumpăni iului, mânios, îi mai trage un frâu, iar cât ce poate, apoi îl prinde în
tretin – animal (mai ales cal) de căpăstru şi, punându-i frâul în cap, zice în gândul său: „Să-l iau, ori
trei ani să-i dau drumul? Mă tem că m-oi face de râs. Decât cu aşa cal, mai
a umbla frunza frăsinelului – a bine pedestru.” Și cum sta el în cumpene, să-l ia, să nu-l ia, calul se şi
umbla fără niciun scop, fără ni- scutură de trei ori, şi îndată rămâne cu părul lins-prelins şi tânăr ca
ciun rost un tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos în toată herghelia. Și apoi,
a vorbi în dodii – a vorbi fără șir uitându-se țintă în ochii fiului de crai, zice:
− Sui pe mine, stăpâne, şi ține-te bine!
Fiul craiului, punându-i zabala în gură, încalecă, şi atunci calul oda-
tă zboară cu dânsul până la nouri şi apoi se lasă în jos ca o săgeată.
După aceea mai zboară încă o dată până la lună şi iar se lasă în jos mai
iute decât fulgerul. Și unde nu mai zboară şi a treia oară până la soare
şi, când se lasă jos, întreabă:
− Ei, stăpâne, cum ți se pare? Gândit-ai vrodată că ai să ajungi: soa-
rele cu picioarele, luna cu mâna şi prin nouri să cauți cununa ? […]
Acum cred că mă cunoşti şi de urât şi de frumos, şi de bătrân şi de
tânăr, şi de slab şi de puternic; de-aceea mă fac iar cum m-ai văzut în
herghelie, şi de-acum înainte sunt gata să te întovărăşesc oriunde mi-i
Bojdeuca de la Iași, porunci, stăpâne.
unde a locuit Ion Creangă
62
